Volumul biografic „Tim Câmpeanu – Viața în alb și negru”, scris de jurnalistul Ovidiu Blag și publicat de Editura Cuantic, a fost lansat marți, 22 septembrie, la Cluj Arena. Evenimentul, organizat de FC Universitatea Cluj, a avut loc în sala de conferințe a arenei, de la ora 12:00, și s-a desfășurat în prezența emblematicului jucător al Universității Cluj. Cartea rememorează momente importante din cariera fotbalistică a lui Tim Câmpeanu, precum și perioada de după retragerea din activitate, petrecută în Germania. Lansarea oficială a fost marcată de amintiri, emoții și aplauze, iar legenda clubului a transmis o declarație de atașament față de Universitatea Cluj: „Inima mea este în formă de «U»”.