Cercetători olandezi au investigat de ce unele persoane au în creier modificări specifice bolii Alzheimer, dar nu dezvoltă simptome de demență. Potrivit cercetătorilor de la Institutul Olandez de Neuroștiințe, aproximativ 30% dintre vârstnicii care fac Alzheimer nu au simptome, iar memoria și gândirea le rămân intacte. Cercetătorii cred că un grup rar de celule nervoase care nu s-au maturizat complet ar putea fi un indiciu pentru această rezistență.