În România au fost vândute 381.094 de imobile în primele nouă luni din 2026, cu 17,8% mai puține decât în perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 463.592 de tranzacții. Cea mai mare parte a declinului s-a concentrat în trimestrul al treilea, perioadă afectată de blocajul sistemului informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. O analiză a Keller Williams România menționează că aproximativ 80% din scădere s-a produs în acest trimestru.