TollRo va deveni operațional la 1 octombrie, de la ora 00:00. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. Rovinietele cumpărate prin vechiul sistem până la 30 septembrie își vor păstra valabilitatea până la data înscrisă pe ele. Pentru vehiculele de marfă cu masa de peste 3,5 tone, tariful TollRo va depinde de distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și tipul drumului.