Un tânăr de aproximativ 19 ani a murit în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1:00, într-un accident produs pe drumul județean DJ 153B, în localitatea Glodeni, județul Mureș. Autoturismul pe care îl conducea a părăsit carosabilul și s-a izbit de un copac. În accident a fost implicat un singur vehicul, iar șoferul a rămas încarcerat. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au intervenit cu autospeciale de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă pentru extragerea victimei. Tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat de medicul aflat la fața locului. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor accidentului.