Premierul albanez Edi Rama a declarat joi, la Dublin, că următorul summit NATO, pe care Albania urmează să îl găzduiască la Tirana, nu va avea loc în 2027, deși reuniunea fusese planificată inițial pentru acel an. Rama a indicat că summitul ar putea fi organizat în 2028, dar statele membre nu au ajuns încă la un acord privind calendarul și nu există o poziție comună. Dacă reuniunea va avea loc în 2028, aceasta este prevăzută să se desfășoare la Tirana.