Studiul național „Vârstele banilor”, realizat de Reveal Marketing Research pentru Asociația CFA România și BCR, arată că 36% dintre români consideră că au atins independența financiară. Majoritatea spun că nu au ajuns la situația financiară pe care și-o doresc, iar 62% se consideră în urmă cu obiectivele financiare față de nivelul la care ar fi vrut să fie pentru vârsta lor. Participanții indică, în medie, vârsta de 30 de ani drept momentul în care li se schimbă cel mai mult relația cu banii. Pentru 32%, primul salariu marchează începutul maturității financiare, iar un sfert dintre respondenți și-ar fi dorit să înceapă economisirea mai devreme. Studiul a marcat zece ani de educație financiară prin programul Școala de Bani, dezvoltat de BCR, și 25 de ani de prezență a Asociației CFA în România.