Șoferul acuzat că a provocat accidentul de pe strada Mureșenilor din Brașov, produs la 11 august, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii spun că acesta ar fi condus pe strada Lungă, apoi pe strada Mureșenilor. În accident au fost loviți trei turiști: doi au murit la fața locului, iar al treilea a ajuns în stare gravă la spital. Familiile victimelor cer despăgubiri de jumătate de milion de euro.