Un tânăr de 26 de ani a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor din Mangalia, care l-au urmărit până în stațiunea Saturn. În încercarea de a scăpa, acesta a intrat cu mașina pe plajă, apoi a fost blocat pe o stradă din Mangalia. Polițiștii au stabilit că nu avea permis de conducere, iar aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reținut de polițiști. Cercetările vizează conducerea fără permis și sub influența alcoolului, sub coordonarea procurorului de caz.