Prognoza agrometeorologică a Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 24–30 octombrie arată că seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în Banat, pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea și Crișana, precum și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia. Pe profilul de sol de 0–20 de centimetri, umiditatea se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim sau optime în Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Olteniei și Munteniei, izolat în nordul și sud-vestul Dobrogei și în nordul Crișanei.