În județul Timiș, pompierii au intervenit într-un interval de 24 de ore la șapte incendii de vegetație, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare, unde au fost cuprinse de flăcări 40 de hectare, și la Coșteiu. La intervenții au participat pompieri din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijiniți de echipe de pompieri voluntari. Incendiile au fost provocate de arderi necontrolate. Autoritățile au transmis recomandări și au reamintit că pot fi aplicate amenzi de până la 100.000 de lei.