Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dat asigurări că spitalele din România nu vor fi închise și a anunțat dezvoltarea rețelei de ambulatorii. El a spus că aproximativ 80% dintre pacienții care ajung la spital au nevoie de analize, ajustarea tratamentului sau un consult și a afirmat că nu este sustenabil ca aceștia să fie internați două-trei zile pentru analize. Rogobete a susținut și dezvoltarea serviciilor medicale fără internare, inclusiv a spitalizării de zi, despre care a spus că poate reduce internările inutile.