Primăria Capitalei a anunțat joi că proiectul tehnic de reabilitare și consolidare a malurilor Lacului Herăstrău a fost revizuit la cererea primarului general Ciprian Ciucu. Varianta inițială prevedea amenajarea unei alei de beton de doi metri în jurul lacului; proiectul a fost schimbat după două luni de căutare a unor soluții de compromis între cerințele tehnice și protejarea parcului. Ciucu a spus că nu își poate imagina Herăstrăul cu o astfel de alee. Potrivit Primăriei Capitalei, specialiști ai Asociației Peisagiștilor din România, filiala București-Ilfov, au evaluat 1.844 de arbori din jurul lacului. Dintre aceștia, 1.036 nu vor avea nevoie de intervenții, iar în 408 cazuri este necesară eliminarea lemnului uscat și în 393 de cazuri, curățarea coroanei. Primăria a prezentat schimbarea proiectului drept o modalitate de a proteja arborii și de a evita defrișarea a peste o mie de arbori sănătoși.