Arheologii au descoperit în cursul Dunării, pe teritoriul Austriei, un vas de transport scufundat în urmă cu peste 2.000 de ani, care avea la bord peste 500 de bare de fier. Cantitatea de metal ar fi fost suficientă pentru a echipa cu arme o întreagă armată. Descoperirea este considerată cel mai mare depozit de fier antic identificat până acum în Europa. Un studiu publicat în revista Antiquity arată că aceasta oferă noi indicii despre comerțul și transporturile din Antichitate.