Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs miercuri, 28 octombrie, pe strada Principală din Grebenișu de Câmpie, județul Mureș. Patru persoane au fost rănite. Una dintre victime a intrat în stop cardiorespirator, dar a răspuns manevrelor de resuscitare. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru transportarea unei victime. La intervenție au fost solicitați pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Sărmașu.