Miniștrii Agriculturii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au reunit luni și marți la Luxemburg pentru a încerca să ajungă la un acord sau la o poziție comună privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC). Discuțiile vizează reforma PAC după 2027 și au loc în paralel cu negocierile statelor membre privind bugetul Uniunii Europene. Reforma urmează să coincidă cu noul buget, iar discuțiile privesc și finanțarea sectorului agricol după 2027.