Ministerul Economiei schimbă modul în care sunt stabilite remunerațiile administratorilor celor 52 de companii de stat din portofoliul instituției. Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a afirmat că salariile erau stabilite „din pix”, fără un mecanism clar și unitar. El a spus că, de acum înainte, ministerul se asigură că aplică aceeași logică întregului portofoliu.