O femeie de 31 de ani din comuna Bustuchin, județul Gorj, a fost reținută pentru 24 de ore și este cercetată pentru violență în familie, după ce fiica sa de 13 ani a reclamat că a fost agresată. Incidentul ar fi avut loc la domiciliu, în seara de 18 septembrie 2026, în jurul orei 20.30, pe fondul unui conflict verbal între mamă și fiică. Potrivit verificărilor polițiștilor, fata ar fi fost lovită de mai multe ori cu o curea și cu palma în zona spatelui de către mamă, iar concubinul acesteia, în vârstă de 45 de ani, ar fi tras-o de păr. Minora a suferit leziuni în zona omoplatului stâng, confirmate în urma examinării medico-legale. Inițial, fata a reclamat că a fost și legată de mâini și de picioare și amenințată cu un cuțit, însă polițiștii au stabilit că aceste acuzații nu se confirmă. Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin 112 la 19 septembrie, la ora 8.54, după ce un bărbat a anunțat că eleva i-a povestit despre agresiune. În urma evaluării riscului, la care au participat un reprezentant al DGASPC și un avocat din oficiu, a fost constatat un risc iminent, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva mamei. Minora a refuzat monitorizarea electronică și a fost preluată de reprezentanții DGASPC. Femeia a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj și urma să fie prezentată la 20 septembrie procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, pentru dispunerea măsurilor legale.