La finalul mandatului său de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kövesi a avertizat, într-un interviu, că instituția riscă să fie slăbită treptat tocmai pentru că își face treaba. Ea a indicat subfinanțarea și restricțiile financiare, întârzierile birocratice, blocajele legislative și încercările de limitare a independenței EPPO, precum și lipsa de sprijin și reticența unor oficiali europeni. Kövesi a criticat atitudinea unor oficiali care se consideră deasupra legii și a spus că unii politicieni susțin independența justiției doar până când anchetele ajung în cercul lor restrâns.