Reprezentanții Universității din București și ai Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului au participat, în perioada 13–19 septembrie, la întâlnirea partenerilor proiectului „The Big Green”, desfășurată la Gorzanów, în Silezia Inferioară, Polonia. Întâlnirea a marcat trecerea de la tema apei, explorată în anul respectiv, la tema ecosistemelor, căreia îi este dedicat ultimul an al proiectului. Artiști, cercetători și specialiști în educație au explorat locuri și comunități din regiune. Programul a inclus turul cu caiacul „Architecture of the Flood”, cu teme de biologie și hidrologie, plimbarea artistică „In Search of Water” și turul ghidat printr-o turbărie „Like a Sponge – the Secrets of Peat”, însoțit de un eveniment artistic. O zi a fost dedicată Geoparcului Internațional UNESCO Land of Extinct Volcanoes. La Centrul de Educație pentru Natură din Dobków, Cristina Toma-Ungureanu, de la Universitatea din București, și Monika Cychowska, de la Kaczawskie Association, au vorbit despre legăturile dintre geologie și cultură. A urmat un atelier de interpretare în teren la Wielisławskie Organs și Wilcza Góra, coordonat de Monika Cychowska și Simana Markovska, reprezentanta Interpret Europe. Discuțiile au abordat și felul în care rocile, relieful și solul influențează plantele, habitatele și modul în care oamenii folosesc terenul, perspectivă care va face parte din contribuția Universității din București la activitățile despre ecosisteme. În cadrul întâlnirii a fost prezentat materialul video „Invisible Waters”, realizat în Geoparcul Țara Hațegului pe tema apei. Artista Maia-Ștefana Oprea a discutat cu partenerii și curatorii despre continuarea demersului său artistic și a înregistrat un episod pentru podcastul „The Big Green”. Proiectul de cooperare, derulat prin programul Europa Creativă, reunește parteneri din peste 15 țări și explorează rolul culturii și al industriilor creative în dezvoltarea sustenabilă; temele sale anuale sunt aerul, solul, apa și ecosistemele.