Senatorii USR Cynthia Păun și Remus Negoi au depus în Parlament o inițiativă legislativă care ar obliga creditorii instituțiilor financiare nebancare (IFN) să verifice identitatea consumatorilor înainte de încheierea unui contract de credit la distanță și să transmită situația finală a creditului în maximum cinci zile. Potrivit materialului, verificarea identității ar urmări prevenirea situațiilor în care o persoană descoperă că a fost contractat un credit în numele său fără să fi solicitat acest lucru. Inițiativa este prezentată ca o măsură de consolidare a poziției clientului în relația cu creditorii IFN.