Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, l-a primit la sediul instituției pe ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra. Întrevederea a vizat identificarea unor oportunități concrete de consolidare a cooperării bilaterale. India este interesată să importe din România produse de origine animală și alte categorii de alimente și așteaptă o propunere concretă din partea oficialilor români, cu precizarea produselor disponibile și a capacităților de export. ANSVSA a anunțat că au început demersurile pentru convenirea și semnarea certificatelor sanitare veterinare necesare exporturilor.