Pesta porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din Veseud, comuna Slimnic, județul Sibiu, unde erau crescuți cinci porci pentru îngrășare. Suspiciunea a fost confirmată prin analize, iar cei cinci porci au fost sacrificați. Pentru limitarea răspândirii bolii, au fost delimitate zone de protecție și supraveghere, care cuprind zeci de localități din apropiere. Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu, condus de prefectul Mircea Crețu, a aprobat în unanimitate planul de măsuri pentru controlul focarului.