Ministerul Finanțelor propune actualizarea contractelor de finanțare cu Banca Europeană de Investiții pentru spitalele regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova. Proiectul de hotărâre de guvern urmărește continuarea finanțărilor BEI, în valoare totală de 923 de milioane de euro, și prelungirea cu până la trei ani a termenelor de finalizare, până în 2029. Actualizarea ar flexibiliza și accesul la împrumuturi. Amendamentele convenite cu BEI nu majorează valoarea împrumuturilor, nu creează obligații bugetare suplimentare și nu modifică serviciul datoriei publice.