Colegiul Medicilor din România solicită recunoaşterea activităţii de gardă ca vechime în muncă, plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare raportate la veniturile din 2026 şi evaluări profesionale care să recunoască efortul specific perioadelor de gardă. În comunicatul emis pe 5 ianuarie 2026, CMR subliniază necesitatea unor soluţii care să protejeze medicii şi siguranţa actului medical, propunând şi organizarea gărzilor de 12 ore (faţă de 24) în spitalele care gestionează un volum mare de cazuri complexe, precum şi alte măsuri organizatorice pentru reducerea riscurilor şi îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor.