După incendiul izbucnit duminică la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, în urma căruia o pacientă și-a pierdut viața, Colegiul Medicilor din România a transmis un mesaj de susținere și solidaritate pentru personalul spitalului și pentru medici. Organizația a subliniat că prevenirea și apărarea împotriva incendiilor trebuie să fie o prioritate permanentă și a atras atenția asupra respectării regulilor de prevenire a incendiilor și a siguranței.