Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de modificare a Legii nr. 272/2004, referitoare la copiii sub 14 ani care comit fapte penale. Curtea a stabilit că instanța poate dispune participarea acestora la programe de consiliere psihologică fără acordul părinților. A declarat neconstituționale prevederile care impuneau plasarea minorilor în centre specializate și sancționarea părinților. Legea, inițiată de parlamentari PNL și PSD, urmărea introducerea unor măsuri mai stricte pentru copiii care, înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, nu pot fi trași la răspundere penală. Decizia a fost anunțată în 21 octombrie.