La 24 septembrie, geniștii Armatei Naționale au intervenit în satul Mereni, raionul Anenii Noi, unde, în timpul unor lucrări de instalare a apeductului, a fost găsită într-o gospodărie o bombă de aviație de 100 de kilograme. Proiectilul a fost neutralizat de geniști. Bomba s-a numărat printre cele 31 de obiecte explozive depistate și nimicite de militari în cadrul celor 23 de misiuni de deminare desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova pe parcursul lunii septembrie.