Un bărbat de 47 de ani din Sadu a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru schingiuirea animalelor. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi pus un cățel de aproximativ trei-patru luni într-un sac legat cu sârmă și l-ar fi aruncat de pe un pod în râul Sadu. Incidentul a fost semnalat pe 17 octombrie, în jurul orei 09:10, printr-un apel la 112. Polițiștii au fost anunțați că în râu fusese găsit un sac în care se afla un câine. Animalul a fost salvat și dus într-un adăpost.