O autoutilitară s-a răsturnat duminică seara pe autostrada A1, între Simeria și Orăștie, în județul Hunedoara. Cele două persoane aflate în vehicul au reușit să iasă singure. După un apel la 112, au intervenit pompierii Detașamentului Deva, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic. În urma accidentului, traficul s-a desfășurat pe o singură bandă.