Mai multe servicii publice digitale din Republica Moldova au fost vizate de un atac cibernetic în noaptea de 22 octombrie. Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) au informat despre incident; AGE a raportat în seara de 24 octombrie că atacul a fost oprit. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, în jurul orei 02:00, a fost depistată și blocată o nouă tentativă de accesare forțată a unor servicii guvernamentale. În urma incidentelor, mai multe servicii digitale pentru cetățeni și antreprenori au rămas temporar deconectate, inclusiv cele pentru depunerea cererilor și emiterea actelor permisive. Autoritățile au descris deconectarea drept o măsură de securitate necesară pentru investigarea incidentelor și verificarea infrastructurii guvernamentale. Unele servicii nu urmau să fie accesibile nici luni, 26 octombrie, iar restabilirea urma să se facă treptat.