Un elev de 13 ani a atacat luni dimineață, cu un briceag, o profesoară de matematică și un coleg la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un inspector școlar general din județ a declarat că elevul ar fi vrut, de fapt, să atace un elev de etnie romă. Consilierii școlari de la unitate au participat la cursurile Previsio, program derulat de Serviciul Român de Informații. SRI a lansat programele Previsio și Previsio 2 pentru prevenirea radicalizării și a extremismului violent în sistemul preuniversitar.