Universitatea Cluj l-a prezentat oficial pe fundaşul Andrei Coubiş, 22 de ani, împrumutat de la Sampdoria până la vară, cu opţiune de transfer definitiv. Jucătorul a semnat contractul, iar clubul ardelean anunţă prima mutare a ferestrei de iarnă. Coubiş, crescut la AC Milan şi aflat în proprietatea grupării italiene, a fost confirmat oficial ca nou transfer al „studenţilor”.