Primăria București a anunțat că amenajarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției va începe luni, 2 noiembrie, la ora 20:00. Lucrările vor aduce restricții de circulație pe unele tronsoane din zonă, inclusiv pe banda a III-a adiacentă Pieței Constituției, în dreptul bretelelor Parchetului General și Ministerului Finanțelor. Sunt prevăzute și trei treceri de pietoni temporare, iar restricțiile urmează să dureze până la finalul lunii decembrie. Târgul se va desfășura între 27 noiembrie și 27 decembrie, pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați, iar intrarea va fi gratuită. Organizatorii anunță 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri și o roată panoramică. Primăria a anunțat că organizarea va costa cu 5 milioane de lei mai puțin.