Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat sceptic față de propunerea lui Emmanuel Macron de reluare a dialogului cu Moscova, avertizând că „interesul lui Putin este să umilească Europa”. Zelenski a susținut că Rusia nu caută pacea, ci umilirea democrațiilor europene, și a afirmat că liderul rus se teme doar de Donald Trump. Declarațiile vin în contextul în care consilierul diplomatic al lui Macron a purtat discuții la Moscova, iar Donald Trump i-a luat apărarea lui Putin imediat după ce Rusia a efectuat unul dintre cele mai puternice bombardamente asupra Ucrainei din această iarnă.