După o perioadă rece, cu ploi și ninsori la final de aprilie şi început de mai, un transport de aer tropical va ajunge în România în primele săptămâni ale lunii mai. Administrația Națională de Meteorologie anunță creșteri semnificative ale temperaturilor, cu valori ce pot depăși 23–25°C în vest, nord-vest, centru şi sud, iar pe ansamblu temperaturile vor fi ușor peste mediile perioadei până la 1 iunie. Prognozele pe patru săptămâni prevăd precipitaţii în general apropiate de normal, cu intervale mai secetoase în unele zone şi episoade mai ploioase local în nord-vest, după încetarea averselor şi ninsorilor din minivacanța de 1 Mai.