Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, în mod urgent, reducerea accizei la motorină sau extinderea schemei de rambursare după martie, pentru a limita impactul creșterii prețului carburantului asupra transportului rutier şi economiei. UNTRR notează că motorina reprezintă aproximativ 40% din costul total al transportului rutier şi că o creștere de circa 25% a prețului carburantului poate majora costurile de transport cu cel puțin 10%.