Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Hellas Verona pentru transferul lui Luca Szimionaș. Mijlocașul român în vârstă de 19 ani a semnat un contract pe patru ani cu formația clujeană. Szimionaș este internațional român de tineret și a evoluat pentru echipa under 20 a clubului italian. El nu a bifat niciun minut pentru prima echipă a lui Hellas Verona. Fotbalistul și-a făcut primii pași în fotbal la Ripensia Timișoara.