Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord final privind Bugetul UE pentru 2026, stabilind o majorare de 25 de milioane de euro a alocărilor destinate Vecinătăţii Estice, sumă care include sprijin pentru Republica Moldova. Negocierile s-au încheiat pe 14 noiembrie, iar anunţul a fost făcut public pe 15 noiembrie de europarlamentarul Siegfried Mureşan, care a declarat pe Facebook: „Am crescut cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătăatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul UE pentru 2026. Am ajuns aseară la un acord final în negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul UE pentru anul 2026.” Măsura reprezintă o suplimentare punctuală a finanţării pentru partenerii estici şi face parte din cifra globală a bugetului anual aprobat pentru 2026; detaliile distribuţiei pe proiecte şi state vor fi comunicate pe parcursul implementării bugetare.