Ștefania Șerban, managerul Spitalului Municipal Sibiu și medic de îngrijiri paliative, propune înființarea unui compartiment de îngrijiri paliative și dezvoltarea unei echipe medicale mobile care să ajungă la pacienți în comunități și să poată desfășura inclusiv activități de screening. Ambulanța pentru viitoarea echipă a fost deja achiziționată. Inițiativa a fost prezentată la dezbaterea regională „Inițiativa pentru Sănătatea Femeii”, desfășurată la 17 septembrie, la Consiliul Județean Sibiu. Potrivit managerului, obiectivul este ca serviciile medicale să ajungă mai aproape de persoanele care au nevoie de îngrijire, inclusiv de femeile din comunități vulnerabile. Șerban a susținut schimbarea abordării astfel încât sistemul medical să meargă către pacient și a anunțat că va ține cont de opiniile sibienilor în dezvoltarea serviciilor, după ce mai multe răspunsuri primite la o consultare publică au indicat nevoia de îngrijiri paliative la Spitalul Municipal Sibiu. Realizarea proiectului presupune soluții pentru finanțarea serviciilor și pentru decontarea transportului. Conform calculelor prezentate de manager, la un tarif de 273,08 lei pentru o zi de îngrijire paliativă, un compartiment cu zece paturi ar avea un deficit lunar de aproximativ 20.000 de euro chiar și la ocupare de 100%, dacă sunt respectate cerințele de autorizare și funcționare. Șerban a mai spus că normele actuale nu permit spitalului public să beneficieze de decontarea transportului în aceleași condiții ca furnizorii privați sau organizațiile neguvernamentale și a cerut modificări pentru susținerea financiară a proiectului. În cadrul dezbaterii, managerul a pledat și pentru servicii integrate, care să asigure continuitatea între prevenție, diagnostic, tratament și îngrijire paliativă. Ea a susținut introducerea unui navigator medical în fiecare unitate sanitară pentru sprijinirea pacientelor de la suspiciunea oncologică până la investigații și tratament și a subliniat că îngrijirile paliative nu se adresează exclusiv pacienților aflați în stadii terminale.