Pe 10 octombrie 2025, Senatul Statelor Unite a votat aprobarea proiectului de lege privind bugetul apărării pentru anul fiscal 2026, în valoare de 925 de miliarde de dolari. Măsura a trecut cu 77 de voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”. Textul majorat prevede alocarea unei tranșe de 500 de milioane de dolari pentru asistență de securitate către Ucraina, o creștere față de propunerile anterioare. Votul survine în contextul unui posibil blocaj guvernamental care ar putea pune în pericol plata salariilor militarilor americani, iar acum pachetul urmează să intre în negocieri cu Camera Reprezentanților pentru a fi reconciliat şi adoptat definitiv. Proiectul include prevederi pentru finanţarea capabilităţilor militare americane pe termen scurt şi modernizări, iar aprobarea Senatului marchează un pas decisiv în procesul legislativ federal privind cheltuielile de apărare pentru 2026.