Secția Clinică de Recuperare Neuromusculară a Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București își suspendă activitatea în regim de spitalizare continuă între 17 august și 14 septembrie. Decizia a fost luată după ce au fost găsite ploșnițe în mai multe spații ale secției, pentru desfășurarea operațiunilor de dezinsecție. În urma evaluării pacienților, cei care pot fi externați vor merge acasă, iar cei care mai au nevoie de spitalizare vor fi transferați. Reprezentanții unității au indicat că măsura este necesară pentru protejarea pacienților și a personalului.