Vineri, 13 februarie 2026, la sediul Institutului Național al Patrimoniului din București a fost semnat un protocol de colaborare între INP și reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice Europene ale României: Harghita (deținătoarea titlului pentru 2027), Banat (candidat pentru 2028) și Dobrogea (candidat pentru 2029). Protocolul urmărește promovarea patrimoniului gastronomic, integrarea gastronomiei în strategii publice și cooperarea pentru proiecte regionale și internaționale.