Câteva mii de fermieri, ciobani și crescători de animale au protestat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, manifestația durând mai bine de șapte ore și extinzându-se pe bulevardele adiacente. Protestul neautorizat a degenerat în confruntări cu jandarmii, după ce manifestanții au aruncat cu pietre, sticle și petarde, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene. Au fost raportate 24 de persoane care au primit îngrijiri medicale, precum și jurnaliști agresați, un cameraman ajungând la spital. Jandarmeria Capitalei a anunțat că 10 jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care patru au ajuns la spital, și amenzi de 21.500 de lei. Numărul persoanelor duse la secții a fost anunțat diferit: Poliția Capitalei a comunicat 30 de persoane cu comportament violent, iar Jandarmeria a anunțat 47 de persoane care ar fi comis fapte antisociale. Traficul a fost reluat treptat pe mai multe artere, în timp ce o parte dintre fermieri au anunțat că vor rămâne peste noapte în fața Guvernului.