Un proiect de lege privind reintroducerea uniformei obligatorii în școlile de stat a primit aviz favorabil într-o comisie a Senatului și își continuă parcursul legislativ. Inițiativa este susținută de parlamentari PSD și a fost anunțată de deputata PSD Alexandra Presură. Inițiatorii invocă reducerea bullyingului, diminuarea inegalităților și creșterea siguranței elevilor. Consiliul Economic și Social a calificat uniforma drept o soluție „comodă”.