Conform raportului anual al Organizației Internaționale a Viei și Vinului, analizat local de Wines of Romania, producția globală de vin a înregistrat în 2025 un avans de circa 3% față de 2024, marcând o recuperare modestă după recolta foarte slabă din anul precedent. Pentru România, estimările indică o creștere pronunțată: producția din 2025 a urcat cu 29% comparativ cu 2024, atingând aproximativ 4–4,1 milioane hectolitri (față de circa 3,1 milioane hl în 2024) și depășind cu circa 3% media ultimilor cinci ani. Raportul notează efectele schimbărilor climatice asupra regiunilor viticole tradiționale și reflectă o oportunitate pentru producătorii români, în contextul diminuării suprafețelor cultivate în alte țări. Datele includ grafice și comparații regionale ale recoltei 2024–2025, evoluţia volumelor pe ţări şi impactul factorilor meteorologici asupra randamentelor.