Tribunalul Giurgiu a respins cererea DIICOT de arestare preventivă a primarului comunei Izvoarele, Silviu Marius Cazacu, inculpat pentru pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor şi influenţarea declaraţiilor, după ce ar fi trimis imagini indecente unei fete de 13 ani. Magistraţii au dispus plasarea sa în arest la domiciliu.