PPC Renewables România va construi în cadrul parcului eolian Corugea, în localitatea Casimcea (judeţul Tulcea, Dobrogea), un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 40,08 MW şi 80,16 MWh. Proiectul are o valoare totală de circa 87,4 milioane de lei, din care aproximativ 9,9 milioane de lei reprezintă cofinanţare prin Fondul pentru Modernizare.