Parlamentul European a adoptat în plen noile reguli privind drepturile pasagerilor aerieni, cu 646 voturi pentru, 12 împotrivă şi 3 abţineri. Măsurile prevăd includerea bagajului de mână în preţul biletului, proceduri mai rapide pentru acordarea despăgubirilor în caz de întârziere sau anulare, posibilitatea de a cere compensaţii pentru întârzieri de peste trei ore şi asigurarea gratuită a locurilor alăturate pentru copii. Textul negociat cu Consiliul UE urmează să fie aprobat de Consiliu, termenul estimat fiind începutul lunii august 2026; regulile urmează să se aplice din 2027.