La 6 noiembrie 2025, Parlamentul Bulgariei a votat înființarea unei comisii de anchetă care să investigheze presupusa influență a miliardarului şi filantropului american George Soros în viața politică, economică și mediatică a țării. Inițiativa a fost promovată de omul de afaceri și deputatul Delian Peevski, un oligarh sancționat pentru corupție, și a primit sprijinul guvernului şi al partidelor ultranaționaliste şi proruse din legislativ. Propunerea a fost adoptată în plen cu 111 voturi pentru din cei 205 deputați prezenți, 51 de voturi împotrivă și 43 de abțineri. Comisia urmează să evalueze presupusele legături, finanțările și influența organizațiilor asociate lui Soros în Bulgaria; decizia a stârnit critici din partea partidelor de opoziție și a societății civile, care o consideră o acțiune politică îndreptată împotriva fundațiilor și ONG-urilor care promovează reforma și drepturile civice. Măsura este inclusă într-un context mai larg de tensiuni politice interne, acuzații privind corupția oligarhilor și reacții geopolitice legate de orientările proruse ale unor formațiuni parlamentare.